Sibiu Oraș EDUCAT
Poezie pe scări
Proiect ajustat
Proiectul a fost ajustat din punct de vedere tehnic de către Comisia de evaluare, în conformitate cu prevederile art. 6.6 din HCL 120/2024. Proiectul va fi supus la vot în forma următoare:
„Propunerea vizează înfrumusețarea scărilor din Sibiu, care fac legătura între zone / cartiere / pasaje etc. făcând apel, totodată la renumele cultural al orașului. Întrucât cultura în cele mai diverse forme ale ei este însuși sufletul acestui oraș și principala atracție pentru turiști din toate părțile lumii, propunem însuflețirea lirică a unor scări din orașul care sunt parte din traseul oricărui vizitator al Sibiului.
Scările din diferite cartiere ale Sibiului (strada Oașa, strada Munteniei și Crișan din cartierul Ștrand, pasajul de la magazinul Dumbrava etc.) pot fi însuflețite cromatic și liric. Promovate corespunzător, aceste scări pot constitui un obiectiv cu potențial turistic.
Bugetul este unul redus, întrucât se vor amenaja doar contratreptele scărilor.”
Descriere (propunerea inițială)
Propunerea vizează înfrumusețarea scărilor din Sibiu, care fac legătura între zone / cartiere / pasaje etc. făcând apel, totodată la renumele cultural al orașului. Întrucât cultura în cele mai diverse forme ale ei este însuși sufletul acestui oraș și principala atracție pentru turiști din toate părțile lumii, propunem însuflețirea lirică a unor scări din orașul vechi și nu numai, care sunt parte din traseul oricărui vizitator al Sibiului. De pildă, scările care duc spre Piața Aurarilor unde are loc deja cunoscutul vernisaj „Flori pe scări” vor fi inscripționate cu versuri din poeme de notorietate din lirica românească. Alegerea poemului potrivit poate fi lăsată la dispoziția locuitorilor, care își pot prezenta propunerile pe site-ul primăriei.
Scările de la Podul Minciunilor spre strada Ocnei pot fi însuflețite cromatic și liric, la fel ca și cele de la Pasajul Scărilor (către Butoiul de Aur) sau cele din diferite cartiere ale Sibiului (strada Oașa, strada Munteniei și Crișan din cartierul Ștrand, pasajul de la magazinul Dumbrava etc.) Promovate corespunzător, aceste scări pot constitui un obiectiv cu potențial turistic.
Bugetul este unul redus, întrucât se vor amenaja doar contratreptele scărilor.
Beneficiarii
Acest proiect se adresează întregii comunități sibiene, precum și turiștilor, cu scopul de a sublinia valoarea literaturii în viața culturală a Sibiului, deja cunoscut pentru personalitățile sale marcante în domeniu.
Avantajele proiectului
Implicarea inițiatorului
-