Sibiu Oraș EDUCAT
Velo Park Tematic Sibiu-primul parc velo educativ din România
Descriere
Pornind de la modelul Vienez Fahrradübungsplatz acolo unde municipalitatea a construit un poligon rutier didactic, unde participanți de toate vârstele pot deprinde elemente de educație rutieră și velor, acest proiect propune un centru de educație rutieră integrată. Pe o suprafață de aproximativ 2.500-5000 m2, părinții și copiii din Sibiu și din împrejurimile Sibiului pot găsi acum o unitate de antrenament modernă care să îndeplinească cerințele actuale de trafic rutier, și în special VELO, unitate educativă în premieră în România. Astfel, după modelele de bune practici ale amenajării unor piste velo, Sibiul ar punte pe harta țării un model de bune practici la nive național.
Spațiul poate fi pus la dispoziția tuturor părinților și copiilor în mod gratuit, având doar necesitatea de a fi ușor accesibil cu mijloacele de transport în comun, precum şi prin intermediul pistei de biciclete sau de ce nu, cu maşina. Centrul poate fi dotat și cu o stație Sibiu Bike City astfel încât să devină un punct modal de transport alternativ.
Necesități tehnice:
a. Un traseu care să cuprindă cât mai multe elemente rutiere(treceri de pietoni, texturi diferite de la asfalt, pavaj, piatră cubică, șine de cale ferată, pumptrack modular, jalone,-elemente care se regăsesc cu precădere în oraș.)
b. Un sistem de semafor complet automat. Acesta poate fi activat de oricine timp de 20-30 de minute prin apăsarea unui buton, iar copiii pot practica în siguranță un comportament corect.
c. Locurile și facilitățile sanitare completează această facilitate.
d. O stație de reparare biciclete și compresor cu aer-bicicliștii pot umfla anvelopele cu un compresor direct la fața locului, folosind diferite atașamente pentru supape.
e. O construcție modulară ușoară cu o capacitate de minim15 elevi pentru a facilita procesul educativ(mese, proiector, planșe etc). Serviciul Rutier Sibiu este recunoscut la nivel național pentru unitatea rutieră educativă, iar spațiul ar reprezenta o recunoaștere a implicării voluntare în astfel de acțiuni educative.
Acest proiect poate fi implementat cu ușurință în curtea unei școli sau a unui alt spațiu liber deținut de Primăria Municipiului Sibiu, fiind primul proiect de acest fel la nivel național:
Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna, spațiul de pe malul Cibinului unde a fost aprobat un PUZ pentru o zonă Verde de Agrement și Sport, Terenul de la poligonul din Calea Poplăcii etc.
Ghid video realizare parc velo: https://www.youtube.com/watch?v=s7hWsH8G9GM&t=11s
Exmeplu Viena: https://kreisverkehrswacht-konstanz-hegau.de/jugendverkehrsschule.htm
https://www.youtube.com/watch?v=Oc6u4CMReVo
https://www.youtube.com/watch?v=ndcTU5C30SI
Acest proiect poate fi conceput pe modele din vestul europei în parteneriat Public-Privat cu Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, Fondul de Garantare a Asiguraților, sau cu instituții publice din România : Poliția Română, Ministerul Mediului, Ministerul Educației etc.
Beneficiarii
Direcți: Elevii și aparținătorii acestora(părinți, bunici) din Sibiu și inelulperiurban al municipiului Sibiu.
Profesori, învățători, educatori
Poliția Rutieră a Municipiului Sibiu
Asociații și ONG-uri de profil(mobilitate urbană alternativă, natură, sport și sănătate etc)
Indirecți-Toți locuitorii municipiului Sibiu 160 000
-Locuitorii inelului periurban al municipiului Sibiu.
Avantajele proiectului
Implicarea inițiatorului
-